Fa-ti patul – Lucruri marunte care pot sa-ti schimbe viata….si, poate, lumea

 

Autor – William H. McRaven (amiral in marina americana)

Lifestyle Publishing

Lectura autoimpusa pentru saptamana a doua a anului 2019 (7-13 ianuarie 2019).

O carte pe care nu as reciti-o.

Ea a fost scrisa in jurul discursului pe care autorul l-a tinut la ceremonia de absolvire a universitatii din Texas (21 mai 2004). Probabil ca nu am rezonat cu cele cateva ganduri pe care poti sa le ai in armata. Am citit-o cat am baut o cana de cafea. Cred ca ma asteptam si la o filozofie, ceva. Ideea in ansamblu e buna: incepe prin a-ti face patul si ia-o pas cu pas in fiecare zi a existentei tale. Nu renunta si accepta nedreptatea. Suferinta te caleste. Iar curajul este o mare calitate.

Citate:

  • (…)Daca vrei sa-ti schimbi viata si poate chiar sa schimbi lumea, incepe prin a-ti face patul!
  • (…)ca sa ajungi la destinatie, ai nevoie de o echipa priceputa. Nu poti vasli de unul singur. Gaseste pe cineva cu care sa-ti imparti traiul. Fa-ti cat mai multi prieteni cu putinta si nu uita niciodata ca succesul tau depinde si de ceilalti.
  • (…)Daca vrei sa schimbi lumea…apreciaza un om dupa cat de mare ii e inima.
  • (…) E usor sa-ti pui insuccesul in viata pe seama unei forte din afara, sa renunti la orice incercare crezand ca destinul ti se impotriveste. E usor sa crezi ca locul in care ai fost crescut, felul in care s-au purtat parintii cu tine, scoala pe care ai urmat-o sunt singurele lucruri care-ti determina viitorul. Nimic n-ar putea fi mai departe de adevar. Oamenii de rand si cei exceptionali sunt cu totii definiti de felul in care infrunta nedreotatile vietii: Helen Keller, Nelson Mandela, Stephen Hawking, Malala Yousafzai si …Moki Martin.

Cateodata, oricat de mult te-ai stradui, oricat de bun ai fi, tot ajungi un fursec pudrat cu zahar. Nu te plange! Nu da vin ape ghinion! Ridica fruntea, priveste spre viitor si mergi inainte!

  • (…)Circul. Era ultimul lucru pe care ni-l doream eu sau Marc.Circul se tinea in fiecare zi, la sfarsitul antrenamentelor. Insemna inca doua ore de exercitii fizice suplimentare, combinate cu hartuiri neincetate din partea veteranilor SEAL, care voiau ca doar cei mai puternici sa supravietuiesca antrenamentului de baza. Daca nu reuseai sa te ridici la standardele impuse pentru vreuna dintre probele zilei (exercitii calistenice, alergare contracronometru, pista cu obstacole sau inot), numele tau ajungea pe lista. In ochii instructorilor erai un ratat.

Ceea ce-i facea pe recruti sa se teama asa tare de Circ era nu doar plusul de suferinta, ci si intelegerea faptului ca a doua zi urmau sa fie extenuati din cauza eforturilor suplimentare si atat de obositi, incat iar nu aveau sa se ridice la nivelul cerut. Ceea ce facea sa urmeze un alt Circ, apoi inca unul si inca unul. Era o spirala a mortii, un cerc vicios care-i facea pe multi cadeti sa paraseasca programul de antrenament.

  • (…)In viata te vei confrunta cu numeroase Circuri. Vei plati pentru esecurile tale. Dar, daca vei persevera, daca vei lasa ca acele rateuri sa te intareasca si sa-ti serveasca drept invatatura de minte, atunci vei fi pregatit sa faci fata celor mai dificile momente.
  • (…)Mi-am dat seama ca nereusitele trecutului m-au intarit, m-au invatat ca nimeni nu e ferit de greseli. Adevaratii lideri trebuie sa invete din propriile erori, sa foloseasca lectiile dobandite pentru a se ambitiona si sa nu se teama de o noua incercare sau de urmatoarea hotarare grea.
  • (…)Existenta e o lupta, iar riscurile de a esua se ivesc la tot pasul, dar cei care traiesc cu teama esecului, a greutatilor sau a rusinii nu-si vor atinge niciodata potentialul. Fara sa-ti fortezi limitele, fara sa te avanti, din cand in cand, cu capul inainte de-a lungul franghiei, fara sa indraznesti din plin, nu vei afla niciodata ce e cu adevarat posibil in viata ta.
  • (…)Telul nostru, pe care il considera, nobil si onorabil, ne dadea curaj, iar curajul e o calitate remarcabila. Nimeni si nimic nu-ti poate sta in cale. Fara el, altii iti vor stabili drumul pe care sa inaintezi. Fara el, vei fi la mila tentatiilor vietii. Fara el, oamenii ar fi stapaniti de tirani. Fara curaj, n-ar putea inflori nicio societate mareata. Fara curaj, tiranii din intreaga lume ar ajunge la putere. Daca ai curaj, poti atinge orice tel. Daca ai curaj, poti sfida si infrange raul.
  • (…)Tiranii sunt toti la fel, fie ca e vorba despre cei din curtea scolii, de la locul de munca sau din fruntea unei tari, pe care o conduc prin teroare. Lor le priesc teama si intimidarea. Isi castiga forta de la cei timizi si slabi de inger. Sunt ca rechinii, care simt frica in apa. Vor incepe sa dea tarcoale, pentru a vedea daca prada opune rezistenta. Vor cerceta, ca sa vada daca victima e neputincioasa. Daca nu-ti iei inima in dinti pentru a le tine piept, te vor ataca. In viata, ca sa-ti atingi telul, ca sa inoti pana la capatul cursei pe timp de noapte, trebuie sa dai dovada de mult curaj. Curajul acela se afla in noi toti. Iscodeste adanc si-l vei gasi din plin!
  • (…)Toti trecem prin momente intunecate in viata. Daca nu e vorba despre trecerea in nefiinta a unui om drag, atunci altceva iti zdrobeste spiritul si te face sa-ti pui intrebari cu privire la propriul viitor. In acele clipe negre, cauta in adancul tau si fii cat poti tu de bun.
  • (…)Nadejdea e cea mai mare forta din univers. Cu ea poti sa indemni natiuni spre maretie. Poti sa-i ridici pe cei asupriti. Poti sa alini durerea unei pierderi insuportabile. Uneori, pentru a schimba ceva, nu-i nevoie decat de un singur om.

La un moment dat, cu totii ne trezim in noroi pana in gat. Acela e momentul sa canti in gura mare, sa zambesti larg, sa-i insufletesti pe cei din jur si sa le dai speranta ca maine va fi mai bine.

  • (…)Dintre toate lectiile pe care le-am invatat in timpul pregatirii pentru SEAL, asta e cea mai importanta. Nu renunta niciodata. Nu pare ceva deosebit de profund, dar viata te pune mereu in situatii in care sa renunti pare mult mai usor decat sa mergi inainte. In care imprejurarile iti sunt atat de potrivnice, incat pare logic sa te lasi pagubas.
  • (…)Viata e plina de momente dificile. Dar, undeva in lume, cineva o duce mai rau decat tine. Daca-ti umpli zilele planagdu-ti de mila, necajindu-te din pricina felului in care ai fost tratat, jelindu-ti soarta, dand vina pe cineva sau pe ceva din afara pentru situatia in care te afli, atunci viata o sa-ti fie lunga si grea. Pe de alta parte, daca refuzi sa renunti la vizurile tale, daca tii capul sus si ramai puternic impotriva adversitatilor, atunci viata o sa fie asa cum ti-o faci. Iar tu poti s-o faci grozava! Niciodata, dar absolut niciodata, sa nu tragi clopotul!
  • (…)Nu uita…incepe fiecare zi cu o sarcina indeplinita. Gaseste pe cineva care sa te ajute. Respecta-i pe toti. Intelege ca viata nu e corecta si ca deseori vei esua. Dar, daca-ti asumi unele riscuri, daca ridici capul cand vremurile sunt grele, daca infrunti tiranii si le dai speranta celor asupriti, daca niciodata, dar absolut niciodata nu te dai batut, atunci o sa-ti schimbi in bine viata… si, poate, lumea!

Din discursul de la ceremonia de absolvire a universitatii din Texas (21 mai 2004):

  • “(…)daca va faceti patul in fiecare dimineata, veti fi indeplinit prima sarcina a zilei. Ea va va da un mic sentiment de mandrie si va va incuraja sa indepliniti inca o sarcina, apoi inca una si inca una. Pana la sfarsitul zilei, acea prima sarcina indeplinita se va fi transformat in numeroase indatoriri duse pana la capat.

In plus, grija de a va face patul va intari faptul ca, in viata, lucrurile marunte conteaza. Daca pe ele nu le puteti face corect, niciodata nu veti reusi sa faceti lucrurile mari asa cum se cuvine.

Iar daca se va intampla sa aveti o zi groaznica, va veti intoarce acasa la un pat facut – facut de voi – si asta o sa va imbarbateze ca maine va fi mai bine.

Daca vreti sa schimbati lumea, incepeti prin a va face patul.

  • (…)Incepeti fiecare zi cu o sarcina indeplinita. Gasiti oameni care sa va ajute. Respectati-i pe toti. Intelegeti ca viata nu e corecta si ca deseori veti esua, dar daca va veti asuma anumite riscuri, daca veti tine fruntea sus in vremurile grele, daca veti infrunta tiranii, daca le veti da speranta celor asupriti si niciodata, dar absolut niciodata, nu veti renunta…daca veti face toate astea, atunci generatia viitoare si cele care ii vor urma vor trai intr-o lume mult mai buna decat cea pe care o avem azi. Iar ceea ce incepe aici, va fi schimbat, intr-adevar in bine.”

 

Amiralul in rezerva William H. McRaven si-a slijit cu onoare tara in marina militara a Statelor Unite. De-a lungul celor treizeci si sapte de ani in care a facut parte din trupele SEAL, a avut functii de comanda la toate nivelurile. Ca amiral cu patru stele, ultima sa atributie a fost aceea de comandant al tuturor fortelor speciale americane. Acum este rector al Universitatii din Texas.

 

 

Magia ordinii. Senzationala metoda japoneza de a-ti elibera si organiza casa – Marie Kondo

 

O carte despre bucuria de a face ordine si efectele sale in viata de zi cu zi.

Autoarea, o japoneza care pare ca „nu are toate tiglele pe casa”, asa cum citeam un comentariu la o recenzie a cartii. Mie mi se pare ca le are pe toate, doar ca nu sunt tigle.

Animismul shintoismului si-a pus o amprenta puternica asupra ei. Cine intelege notiunea de „kami”, o desluseste pe Marie Kondo.

Am inteles-o si mi-am propus sa experimentez ceea ce a scris. De ce? Pentru ca este o persoana senzitiva, ca si mine. Prin urmare am inteles foarte clar ce spune cand recomanda sa iei obiectele in mana. Contactul senzorial este specific senzitivilor. Ei asa descopera si inteleg lumea. Cuvantul care ii caracterizeaza pe senzitivi este „simt”. Marie Kondo simte bucuria. Nu o vede, nu o aude, nu o traieste in durerea muschilor. O simte. Iata de ce am stiut ca este o carte si pentru mine. Recenzie nu trebuie sa fac. Sunt destule pe internet.

Am inceput sa citesc aceasta carte deoarece am vazut serialul in care ea este protagonista (Tidying Up with Marie Kondo). Am vazut cat de putin intruziva este in viata oamenilor. Am vazut cat de delicat intra in case, cat respect are fata de oameni si am stiut ca un om care nu judeca si clasifica oamenii si casele este un om care trebuie ascultat si citit.

O carte care m-a captivat. Mi-a redeschis ochii referitor la frumosul din viata. M-a invatat sa-mi asez sosetele, dresurile si desuurile. Sa nu ma crizez cand arunc un obiect nou pe care nu mai vreau sa-l folosesc.

O iubesc pe Marie!

Citate:

“A face ordine eficient implica doar doua actiuni esentiale: a arunca si a decide unde sa depozitezi lucrurile. Dintre cele doua, se incepe cu aruncatul.

(…)care este rostul ordinii? Daca nu este acela ca spatiul nostru si lucrurile din el sa ne aduca bucurie, cred ca n-are niciun rost. De aceea, cel mai bun criteriu de a alege lucrurile pe care sa le pastrezi si sa le arunci este fericirea, bucuria oferita de pastrarea lor.

Esti fericit purtand haine care nu-ti plac?

Esti bucuros cand esti inconjurat de teancuri de carti necitite, care nu te emotioneaza?

Crezi ca a detine accesorii pe care stii ca nu le vei folosi niciodata te va face vreodata fericit?

Raspunsul la toate aceste intrebari ar trebui sa fie “nu”.

Acum imagineaza-ti ca locuiesti intr-un spatiu care contine numai lucruri care iti produc bucurie. Nu este acesta stilul de viata la care visezi?

Pastreaza numai acele lucruri care ii sunt dragi sufletului tau. Apoi. Ia-ti avant si arunca restul. Facand asta, poti sa-ti reconfigurezi si sa practici un nou stil de viata.

(…)Succesiunea cea mai buna este intai haine, apoi carti, hartii, obiecte diverse (komono) si, la sfarsit, obiecte cu valoare sentimentala si suvenire. Acesta ordine s-a dovedit cea mai eficienta (…)

(…)daca esti iritat ca familia ta este dezordonata, te indemn sa-ti verifici propriul spatiu, in special cel de depozitare. Vei gasi, inevitabil, lucruri care trebuie aruncate. Nevoia de a atrage atentia ca altcineva nu face ordine este, de obicei, un semn ca neglizezi sa ai grija de propriul spatiu. De aceea, trebuie sa incepi prin a arunca numai lucrurile tale. Poti lasa la urma spatiile comune. Primul pas este acela de a te confrunta cu lucrurile tale.

(…)Fiecare obiect are un rol diferit. Nu toate hainele au venit la tine ca sa fie purtate pana se jerpelesc. Asa e si cu oamenii. Nu fiecare individ pe care il intalnesti va deveni un prieten apropiat sau un iubit. Cu unii te vei intelege greu sau iti va fi imposibil sa-i simpatizezi. Dar si acestia te vor invata o lectie pretioasa despre persoanele pe care le placi, asa incat ii vei aprecia si mai mult.

(…)La sfarsit, toate acele ramase vor fi lucruri pe care le pretuiesti realmente.

(…)Sa-ti spun un secret. Sa-ti pui casa in ordine este amuzant! Cand evaluezi ce simti fata de lucrurile tale, identificandu-le pe cele care si-au indeplinit rolul, exprimandu-ti multumirea si luandu-ti adio de la ele, iti examinezi eul profund, un rit de trecere spre o noua viata. Unitatea de masura dupa care judeci este atractia intuitiva, asa ca nu e nevoie de teorii complexe sau de date numerice. Tot ce trebuie sa faci este sa urmezi succesiunea corecta. Asa ca inarmeaza-te cu multi saci si pregateste-te de distractie.

(…)Da-mi voie sa-ti dezvalui un secret pentru mentinerea in ordine a garderobelor si dulapurilor la care ai muncit atat de mult sa le organizezi. Aranjeaza-ti hainele astfel incat sa fie orientate spre partea dreapta. (…) agata hainele grele in partea stanga si pe cele usoare in partea dreapta. Piesele grele sunt cele lungi, din material mai greu si cele inchise la culoare. Avansand spre partea dreapta a spatiului pentru agatat, hainele sunt mai scurte, materialele mai subtiri, si culorile, mai deschise. Pe categorii, paltoanele vor fi spre capatul stang, urmate de rochii, jachete, pantaloni, fuste si bluze. Acesta este ordinea de baza, dar, in functie de tendintele din garderoba ta, “greu” poate sa insemne ceva diferit in fiecare categorie.Incerca sa creezi un echilibru care face sa para ca hainele urca spre dreapta. In plus, organizeaza piesele din fiecare categorie de la cele mai grele la cele usoare. Cand stai in fata unei garderobe care a fost reorganizata astfel incat hainele sa urce spre dreapta, iti vei simti inima batand mai repede si celulele frematand de energie. Aceasta energie se va transmite si hainelor tale. Chiar si dupa ce inchizi usa, camera ta va parea mai proaspata. Dupa ce ai trait asta, nu-ti vei pierde niciodata obiceiul de a organiza in functie de categorie.

(…) Impaturirea sosetelor e inca si mai usoara.(…) Talpicii, care acopera numai laba piciorului, e suficient sa-i impaturesti o singura data, sosetele pe glezna, de trei ori, cele trei sferturi si cele deasupra genunchiului de patru pana la sase ori. Poti sa ajustezi numarul de impaturiri la inaltimea sertarului. E usor. Incerca doar sa faci un simplu dreptunghi – cheia impaturirii. Depoziteaza sosetele vertical, cum ai facut si cu hainele.

(…)Ai grija sa nu ingropi hainele in dulap chiar daca sunt de extrasezon. Hainele care au fost inchise, timp de jumatate de an, arata fara vlaga, de parca ar fi fost sufocate. In loc de asta, mai bine lasa, din cand in cand, lumina si aerul sa patrunda la ele. Deschide cateodata sertarul si trece-ti mainile prin continutul lor. Comunica-le ca iti sunt dragi si abia astepti sa le porti cand va veni iar sezonul lor. Acest tip de “comunicare” iti ajuta hainele sa ramana vibrante si prelungeste relatia dintre tine si ele.

(…)atunci cand te decizi ce carti sa pastrezi, nu te mai gandi ca le vei reciti sau daca ti-ai insusit continutul. In schimb, ia fiecare carte in mana si hotaraste daca te emotioneaza sau nu. Pastreaza numai acele carti care te fac doar vazandu-le pe rafturi, cele pe care le indragesti cu adevarat. (…)La fel ca si hainele sau alte lucruri, cartile care au fost lasate mult timp neatinse pe raft “dormiteaza”. Sau poate ar trebui sa spun sunt invizibile. Desi perfect la vedere, raman nevazute, ca un greier care sta nemiscat in iarba, confundandu-se cu imprejurimile.(…) Chiar si teancurile de carti de pe podea vor fi mai usor de evaluat daca sunt mutate in alta parte a camerei sau restivuite. Asa cum scuturam usor o persoana pe care vrem s-o trezim, putem sa ne stimulam lucrurile mutandu-le, expunandu-le la aer prospat si facandu-le “constiente”.

(…)Oamenii insista adesea: “Vreau sa studiez din nou acest material candva.” Dar n-o fac aproape niciodata. Mai mult, in majoritate, au de obicei materiale de la multiple seminarii pe aceeasi tema sau una similara. De ce? Pentru ca nu si-au insusit ceea ce au invatat.(…) Cand continutul nu este pus in practica, astfel de cursuri nu inseamna nimic.

(…)Ordinea de baza pentru sortarea obiectelor este urmatoarea:

  • CD-uri, DVD-uri
  • Produse pentru ingrijirea pielii
  • Produse de machiaj
  • Accesorii
  • Obiecte de valoare (pasapoarte, carduri de credit, etc)
  • Echipamente electrice si electrocasnice (camera digitale, cabluri electrice, orice pare vag “electric”)
  • Echipamente de uz casnic (papetarie si materiale pentru scris, truse de cusut etc)
  • Consumabile de uz casnic (consumabile ca medicamente, detergent, servetele, etc)
  • Produse pentru bucatarie/alimente
  • Altele

(…) Luand in mana fiecare obiect cu valoare sentimentala si hotarand ce arunci, iti procesezi trecutul. Daca doar arunci aceste obiecte intr-un sertar sau intr-o cutie de carton, pana sa-ti dai seama, trecutul iti va deveni o povara care te trage inapoi si te va impiedica sa traiesti aici si acum. Sa-ti pui lucrurile in ordine inseamna, de asemenea, sa-ti pui trecutul in ordine. Este ca si cum ti-ai reincepe viata si ti-ai regla socotelile, astfel incat sa poti face urmatorul pas inainte.

(…)Spatiul in care locuim ar trebui sa fie pentru persoana in devenire care suntem acum, nu pentru cea care am fost in trecut.

(…)goleste-ti geanta zilnic. Asta nu e asa o corvoada precum pare. Trebuie doar sa stabilesti un loc pentru lucrurile dinauntrul ei. Gaseste o cutie si pune-ti vertical in ea abonamentul de transport, legitimatia de la companie si alte obiecte importante. Apoi pune cutia asa cum este intr-un sertar sau dulap.

(…)Odata ce alegi un loc pentru obiectele tale, vei putea sa-ti tii casa in ordine. Asa ca, decide unde este locul obiectelor tale si, cand nu le mai folosesti, pune-le acolo. Aceasta este cerinta principala in cazul depozitarii.

(…)Unde iti tii uleiul, sarea, piperul, sosul de soia si alte condimente? Multi oameni le tin chiar langa aragaz pentru ca vor sa aiba la indemana, de dragul comoditatii. Daca esti unul dintre acestia, sper ca le vei salva acum. In primul rand, un blat este pentru gatit, nu pentru depozitat lucruri. Zona de blat de langa aragaz este expusa in special la improscare cu mancare si grasime, iar condimentele tinute acolo sunt, de obicei, pline de grasime. Sirurile de sticle din zona asta o fac mai greu de curatat, iar bucataria va fi acoperita de o pelicula de ulei. Rafturile si dulapurile de bucatarie sunt concepute special pentru depozitarea condimentelor si mirodeniilor, asa ca pune-le unde le este locul.

(…)incepe prin a inlatura etichetele de pe recipientele tale de depozitare. Acesta este absolut essential, la fel ca a inlatura etichetele de pe hainele noi, pentru a le face bine-venite printre obiectele tale personale.

(…)Una dintre temele pentru acasa pe care le dau clientilor mei este sa-si aprecieze lucrurile. De exemplu, ii indemn sa incerce sa spuna “multumesc pentru ca mi-ai tinut de cald toata ziua” atunci cand isi agata hainele in cuier, la intoarcerea acasa. Sau, cand isi dau jos accesoriile, le sugerez sa zica “multumesc pentru ca m-ai facut frumoasa”, iar, cand isi pun geanta in dulap, sa murmure “datorita tie am indeplinit atatea sarcini azi”.

Exprima-ti recunostinta fata de fiecare obiect care te-a sprijinit in timpul zilei. Daca ti se pare greu sa procedezi astfel zilnic, fa-o macar de cate ori poti.

(…)A face ordine inseamna a lua fiecare obiect in mana, a te intreba daca iti inspira bucurie si a decide, pe aceasta baza, daca il pastrezi sau nu. Repetand acest procedeu de sute si mii de ori, ne perfectionam, in mod natural, abilitatea de a lua decizii.

(…)cand cercetam mai profund motivele pentru care nu putem renunta la ceva, acestea sunt numai doua: atasamentul de trecut sau frica de viitor.

In timpul procesului de selectie, daca gasesti un lucru care nu-ti inspira bucurie, dar nu te poti convinge sa scapi de el, opreste-te un moment si intreaba-te: “Nu pot sa scap de acest obiect din cauza unui atasament fata de trecut sau din cauza fricii de viitor?” Intreaba-te asta pentru fiecare obiect de acest fel. Daca faci asta, vei descoperi un tipar al calitatii tale de detinator al lucrurilor, care se incadreaza intr-una din nurmatoarele trei categorii: atasament fata de trecut, dorinta de stabilitate in viitor sau o combinatie a amandurora. Este important sa intelegi tiparul tau de posesor, pentru ca este o expresie a valorilor care iti calauzesc viata. Intrebarea privind ce vrei sa detii este de fapt o intrebare privind modul in care vrei sa traiesti. Atasamentul fata de trecut si frica de viitor guverneaza nu numai felul in care iti selectezi obiectele pe care le ai, ci reprezinta si criteriile in functie de care faci alegeri in ceea ce priveste fiecare aspect al vietii tale, inclusiv relatiile cu oamenii si slujba ta.

(…) Cea mai buna metoda de a afla de ce anume avem nevoie cu adevarat este sa scapam de ce nu ne trebuie.

(…) Primul lucru pe care-l fac atunci cand vizitez casa unui client este sa o salut. Ingenunchez pe podea in mijlocul ei si ii vorbesc cu mintea mea. Dupa ce ma prezint pe scurt, spunandu-mi numele, adresa si cu ce ma ocup, ii cer ajutorul pentru a crea un spatiu in care familia sa duca o viata mai fericita. Apoi, ma inclin. Este un ritual tacut care dureaza cam doua minute, dar care atrage priviri ciudate din partea clientilor.

Am inceput acest obicei firesc pe baza protocolului de adoratie din templele Shinto. Nu-mi amintesc exact cand am inceput sa procedez astfel, dar cred ca am fost inspirata s-o fac pentru ca asteptarea tensionata din aer, atunci cand un client deschide usa, seamana cu atmosfera existenta cand cineva paseste pe sub poarta unui templu si intra in incinta sacra. Poti crede ca acest ritual nu are decat efect de placebo, dar eu am considerat o diferenta reala in ceea ce priveste viteza cu care se desfasoara procesul ordinii, dupa ce l-am practicat.

Intamplator, nu port trening sau haine de lucru atunci cand fac ordine. In schimb, de obicei port o rochie si un blazer. Desi, ocazional, imi pun un sort, aleg designul in locul aspectului practic. Unii client sunt surprinsi sau ingrijorati ca-mi stric hainele, dar n-am nicio problema sa mut mobile, sa ma catar pe blaturi de bucatarie si sa fac orice alta actiune fizica pe care o implica dereticatul, imbracata de strada. Este modul meu de a arata respect casei si continutului ei. Cred ca a face ordine este o sarbatoare, o concediere speciala a obiectelor care vor pleca din casa, astfel incat ma imbrac corespunzator. Am incredere ca, atunci cand arat respect prin hainele pe care aleg sa le port si cand incep sa fac ordine prin a saluta casa, aceasta imi va spune, la randul ei, cu placere, de ce anume nu mai are nevoie familia si unde sa pun obiectele care raman, astfel incat familia sa se simta confortabil si fericita in acest spatiu. Aceasta atitudine creste viteza luarii deciziilor in privinta spatiului de depozitare si elimina indoiala din intregul proces, asa ca totul decurge mai lin.

(…)saluta-ti casa de fiecare data cand te intorci la ea. Aceasta este prima tema pe care le-o dau clientilor in cadrul lectiilor mele particulare. Asa cum iti saluti familia sau animalul de companie, spune-i casei tale “Buna, am ajuns!” atunci cand te intorci. Daca uiti cand intri pe usa, spune, atunci cand iti amintesti, “Iti multumesc ca-mi dai adapost”. Daca esti timid sau te simti jenat sa rostesti aceste lucruri cu voce tare, e in regula sa ti le spui in minte.

Daca faci asta in mod repetat, vei incepe sa simti cum casa iti raspunde atunci cand revii. Vei simti bucuria ei trecand ca o pala usoara de aer. Apoi, progresiv, vei incepe sa simti unde doreste sa faci ordine si unde ar vrea sa pui lucrurile. Poarta un dialog cu casa atunci cand faci ordine. Stiu ca suna nepractic, dar, daca ignori acest pas, vei constata ca procesul decurge mai greu.

In esenta, a face ordine ar trebui sa fie actiunea de a restaura echilibrul dintre oameni, lucrurile lor si casa in care locuiesc. Insa abordarile conventionale ale acestei activitati tind sa se concentreze numai asupra relatiei dintre oameni si lucrurile lor si nu dau atentie locuintei. Eu, in orice caz, sunt foarte constienta de rolul important pe care casa il joaca pentru ca, ori de cate ori vizitez locuinta unui client, simt cat de mult isi pretuieste locatarii. Este intotdeauna acolo, asteptandu-I pe clientii mei sa se intoarca, gata sa le ofere adapost si sa-i protejeze. Indiferent cat sunt de epuizati dupa o zi lunga de munca, se afla acolo sa-I reimprospateze si sa-i vindece. Cand n-au chef sa munceasca si se plimba prin camera in pielea goala, casa ii accepta asa cum sunt. Nu vei gasi pe nimeni mai generos si mai primitor decat ea. A face ordine este ocazia de a ne exprima aprecierea fata de casa noastra pentru tot ceea ce face pentru noi.

Ca sa-mi testezi teoria, incearca sa-ti faci ordine in casa din perspectiva a ceea ce ar face-o fericita. Vei fi surprins de cat de lin va merge procesul de luare a deciziilor.

(…)cand ne punem casa in ordine, aerul din interior devine proaspat si curat; reducand cantitatea de obiecte din spatial nostru, se reduce de asemenea cantitatea de praf, iar noi facem curatenie mai des. Cand podeaua este vizibila, mizeria iese in evidenta si vrem sa curatam. Pentru ca aglomeratia a fost eliminata, este mult mai usor sa curatam si, ca atare, o facem mai riguros. Aerul mai proaspat din camera este, cu siguranta, bun pentru piele. Curatenia implica o miscare energica, ceea ce contribuie, in mod natural, la pierderea in greutate si mentinerea in forma. Si, cand spatiul nostru este complet curat, nu trebuie sa ne mai facem griji in legatura cu ordinea, asa ca suntem liberi sa ne concentram asupra urmatorului lucru important din viata nostra.

(…)Acumulam obiecte materiale din acelasi motiv pentru care mancam – spre a ne satisfice o pofta. Cumparaturile pe baza impulsului, ca si mancatul si bautul in exces sunt incercari de a alunga stresul. Observandu-mi clientii, am remarcat ca, atunci cand arunca excesul de haine, abdomenul tinde sa li se micsoreze, cand scapa de carti si documente, mintea le devine mai clara, cand reduc numarul de cosmetice si fac ordine in jurul chiuvetei si al cazii, tenul lor tinde sa fie mai curat si pielea, mai fina. Desi n-am nicio baza stiintifica pentru aceasta teorie, e foarte interesant de vazut ca partea corpului care reactioneaza corespunde atat de indeaproape cu zona in care faci ordine.

(…)Conceptul pe care se bazeaza feng shui sunt fortele duale yin si yang si cele cinci elemente (metal, lemn, apa, foc si pamant). Credinta principala este ca totul are energie proprie si ca fiecare lucru ar trebui tratat intr-un fel potrivit caracteristicilor lui. Mie asta mi se pare perfect natural. Filosofia feng shui este viata in armonie cu regulile naturii. Scopul abordarii mele in domeniul ordinii este exact acelasi. Adevaratul scop al acestei activitati este, cred, sa traiesti in cea mai naturala stare. Nu crezi ca nu este  normal sa avem lucruri care nu ne aduc bucurie sau lucruri de care nu avem nevoie?  Cred ca sa detinem numai ceea ce ne place este cea mai naturala conditie.

Punandu-ne casa in ordine, putem trai in starea noastra naturala. Alegem acele lucruri care ne produc bucurie si apreciem ce e cu adevarat pretios in viata noastra. Nimic nu poate aduce o bucurie mai mare decat sa poti face ceva atat de simplu si natural. Daca asta inseamna noroc, atunci sunt convinsa ca a-ti face ordine in casa este cel mai bun mod de a-l obtine.

(…)Cand examinezi obiectele indeaproape, poti incepe sa discerni daca ele ii aduc sau nu bucurie proprietarului lor. Cand o femeie este indragostita, schimbarea din ea este evidenta pentru toti cei din jur. Dragostea pe care o primeste de la barbatul ei, increderea pe care i-o da iubirea si dorinta ei de a face efortul sa arate frumoasa pentru el, toate ii dau energie. Pielea ii straluceste, ochii ii sunt luminosi si ea devine si mai frumoasa. La fel, lucrurile care sunt pretuite si tratate cu grija de proprietarul lor sunt vibrante si radiaza dorinta de a-i fi si mai de folos acestuia. Lucrurile care sunt apreciate stralucesc. “

 

Wabi-Sabi Francesc Miralles

 

Ed Humanitas – Raftul Denisei

 

O carte pe care nu as reciti-o curand. Poate doar in situatia in care as trece printr-o despartire de partener, pentru a-mi aduce aminte ca nimic nu este vesnic si ca exista viata dupa orice despartire. Trebuie doar sa lasi ca viata sa-ti intre in viata. Am citit-o in concediu la mama, noaptea tarziu. Se devoreaza cu usurinta.

Inca o data se confirma faptul ca lucrurile nu sunt albe sau negre ci sunt asa cum lasam noi sa fie prin filtrul gandurilor noastre. Asteptarile provoaca deziluzii, tristete, deprimare. Lipsa asteptarilor provoaca bucurie atunci cand se intampla orice.

Aceasta carte ma face sa-mi aduc aminte de ceea ce-mi recomandase o prietena cand am intrebat-o daca sa ma combin cu actualul meu sot sau nu. Atunci mi-a raspuns sa ma bucur de ceea ce mi se ofera. Atat. Practic sa traiesc clipa fara sa am asteptari de la viitor. Ajung sa cred ca este cel mai bun sfat.

 

Coperta 4

Roman de arheologie sentimentala care ne transporta intr-o Japonie senzuala, exotica, plina de contraste, Wabi-Sabi se dezvaluie noua, cititorilor, si protagonistului Samuel de Juan, cunoscut din best-sellerul “Iubire cu “i” mic”, frumusetea lucrurilor imperfect si efemere.

In Barcelona zilelor noastre, Samuel traieste o poveste de dragoste cu Gabriela, dar locuieste in apartamentul lui de burlac impreuna cu motanul Mishima. In afara cursurilor de germana pe care le preda la universitate, il ajuta ocazional pe Titus, originalul sau vecin, la redactarea unor carti de dezvoltare personala. Intr- dimineata de iunie, primeste din Japonia o vedere enigmatic ape care scrie doar: Wabi-Sabi. La indemnul lui Titus, dup ace Gabriela il anunta sfarsitul legaturii lor, Samuel pleaca intr-o calatorie la Kyoto, sperand sa dezlege misterul.

Citate

  • Cu vremea, am inteles ca nu singuratatea, ci ceilalti reprezinta calea cunoasterii de sine. Odata ce ai renuntat la toate, e relativ usor sa urci muntele si sa astepti pur si simplu sa treaca zilele. Cel mai greu, arta suprema, e sa intretii relatii cu cineva diferit de tine, caci abilitatea noastra in acest domeniu ne da adevarata masura ca finte umane.
  • Exista o intreaga conceptie estetica si, in acelasi timp, o filozofie de viata in expresia “Wabi-Sabi”.

Wabi-Sabi face referire la frumusetea a ceea ce este imperfect, temporar sau incomplet. Aceasta conceptie, ca atatea altele din cultura japoneza, se inspira din observarea naturii. Nimic nu este perfect in natura – sau cel putin nu in sensul geometric- euclidian in care concepem perfectiunea in Occident – dat fiind ca este plina de asimetrii. Nimic nu este permanent in natura, caci totul in viata se naste si moare si se afla in continua schimbare. Nimic din natura nu e complet sau desavarsit incheiat, intrucat idea de completitudine este doar o abstractie creata de mintea omului.

Filosofia conceptiei Wabi-Sabi s-a ivit prin opozitie cu perfectionismul chinez  din secolul al XVI-lea., si este prezenta in ceremonia ceaiului, in arta japoneza a aranjamentelor florale (ikebana), in poemele haiku si in teatrul No.

  • Stop complaining low,

life is pure imperfection.

Things are bumpy and rough

that’s what’s so funny about it.

(Nu te mai plange in soapta,

viata-i doar imperfectiune.

Lucrurile nu-s netede, ci colturoase

si-n asta consta tot farmecul.)

  • Se pare ca termenul Sabi se folosea la origine pentru a descrie frumusetea subtila a poeziei japoneze din secolele al XII-lea si al XIII-lea, care era mai curand trista si sumbra. Autorul studiului sustinea ca acest cuvant evoca sentimente melancolice, “ca acela starnit de vederea unei vrabii cautandu-si hrana pe o gramada de frunze cazute, toamna.”

Cealalta parte a ecuatiei, cuvantul Wabi, evoca, dupa cum arata cartea – nu avea autor, era o culegere de texte -, umilinta si austeritate, saracia rafinata ce se naste din indiferenta fata de bogatie si ostentatie.

Fascinat de acel sentiment atat de sofisiticat, am cautat in pagini descrierile fiecarui termen in parte. Kamo no Chomei, un calugar sihastru care a trait la raspantia secolelor al XII-lea si al XIII-lea, afirma urmatoarele:

Wabi este senzatia pe care ne-o provoaca cerul unui amurg de toamna, melancolia culorii, cand orice sunet a amutit. Acele momente cand, dintr-un motiv pe care natiunea nu-l poate explica, lacrimile incep sa curga fara retinere.

  • Mai era o a doua definitie a lui Wabi data de un autor contemporan, Makoto Ueda, professor de literatura japoneza la Stanford:

“Wabi este expresia frumusetii ca manifestare a energiei creative care curge prin toate fiintele si lucrurile. Este o frumusete care, precum natura insasi, este in acelasi timp obscura si luminoasa, Trista si vesela, aspra si blanda. Frumusetea acestei forte naturale nu este perfecta, ci vesnic schimbatoare si mai presus de intelegerea noastra.” (…)

Tot profesorul Ueda punea in legatura cele doua cuvinte, Wabi si Sabi, pentru a explica cele ce urmeaza:

“Wabi inseamna la origine “tristetea saraciei”. Insa incetul cu incetul a ajuns sa defineasca o atitudine in fata vietii, prin care omul incerca sa se resemneze in fata conditiilor dificile ale existentei sale si invata sa-si gaseasca pacea si seninatatea mentala chiar si in astfel de imprejurari. Sabi este, fundamental, un concept estetic in stransa legatura cu Wabi, care e o idee filozofica.”

  • Tot ce exista in univers se afla in constanta miscare si schimbare. Nimic nu e vesnic, nimic nu exista dintotdeauna si pentru totdeauna, totul are un inceput si un sfarsit. Arta Wabi-Sabi este capabila sa intruchipeze sau sa sugereze faptul esential si evident al efemeritatii si de aceea provoaca in spectator o contemplare senina ce se impleteste cu intelegerea fugacitatii a tot ce exista. Fiind constienti de aceasta vremelnicie, privim viata din alta perspectiva.

Cineva poate ajunge sa se emotioneze contempland o simpla floare pusa intr-un ghiveci de bambus, caci presimte in ea un reflex al existentei si al destinului nostru ca finite umane.

  • Am cautat in culegerea de esuri un text de D.T.Suzuki, cel care a introdus filozofia zen in Occident, care vorbea tocmai despre asta. Despre faptul ca meditatia urmareste, ca tel suprem, contopirea subiectului cu obiectul, a celui care observa cu lucrul observat.

Numai atunci cand patrundem in esenta lucrurilor putem sa le intelegem in toata profunzimea lor. Suzuki explica aceasta idee foarte frumos, prin legatura intre un om care mediteaza si o floare:

“Sa cunosti floarea inseamna sa te preface in floare, sa fii floare, sa infloresti ca floarea si sa te bucuri de lumina soarelui si de ploaie. Cand fac asta, floarea imi vorbeste si ii cunosc toate tainele, toate bucuriile, toate suferintele, adica intreaga viata ce vibreaza inauntrul ei. Si nu numai asta. Odata cu cunoasterea pe care o capat despre floare, cunosc secretele universului, ceea ce include toate secretele propriului Eu, care s-a ferit pana acum de a ma urmari de-a lungul vietii, fiindca m-am divizat intr-o dualitate, urmaritorul si urmaritul, obiectul si umbra.

Acum insa, cunoscand floarea, ma cunosc pe mine insumi. Adica, pierzandu-ma in floare, imi cunosc Eul la fel ca floarea.”

Era o reflectie simpla, dar transcendenta. Ar fi trebuit s-o citesc de vreo doua ori pentru a intelege pe deplin ce voia sa spuna. Ce ne invata deci floarea? Ne invata sa privim si atat? Poate ca numai cand vom invata sa contemplam fara filtre cel mai neinsemnat lucru vom fi capabili sa ne intoarcem privirea spre noi insine.

In genral, nu exista lucruri frumoase sau urate, doar un fel de a le vedea frumoase sau urate.

  • -Ar fi nemaipomenit sa se faca o cercetare despre frumusetea imperfectiunii, a spus Hans Martin, calauzindu-ma pe un drum la umbra copacilor. Sunt destul de multi oameni care incearca sa prefaca totul in ceva neted si uniform. Lumea e rugoasa si cu crapaturi. Nimic nu iese asa cum te astepti, si e bine sa fie astfel, fiindca alminteri ar fi grozav de plicticos. Stiti ce spunea Tagore?

-Multe, presupun. A vorbit si despre Wabi-Sabi?

-In felul lui. A spus ca padurea ar fi foarte trista daca ar canta doar pasarile care scot cele mai frumoase triluri.

  • Citisem undeva ca estetica japoneza, pe langa faptul ca se desfata cu imperfectiunea, cu ceea ce este organic si efemer, gaseste in umbra un element de baza al arhitecturii lucrurilor. In timp ce in Occident apreciem ceea ce este luminos, neted si drept, japonezii sunt fascinati de ceea ce este asimentric si ascuns in umbre.
  • M-au cucerit reflectiile celui mai venerat romancier din Japonia despre frumusetea metalelor care aveau patina timpului.

Tanizaki este surprins ca in Occident se folosesc la masa tacamuri metalice stralucitoare, in timp ce niponilor li se pare de cel mai prost gust tot ce luceste astfel. Atunci cand folosesc fierbatoare, cupe sau flacoane de argint prefera ca suprafata sa fi capatat patina, ceea ce inseamna ca obiectul a trait si are o istorie.

Cineva a spus ca intr-o cutie de ceai exista sentimente delicate datorita persoanelor si conversatiilor din jurul ei, iar eu descopeream frumusetea a tot ceea ce era atins de uraganul vremurilor.

  • “Stamosii nostri, nevoiti sa stea, cu voie sau fara voie, in locuinte intunecoase, au descoperit intr-o zi frumusetea in mijlocul umbrelor si, curand, au folosit umbra pentru a obtine efecte estetice.

In realitate, frumusetea unei camera japoneze, izvorata numai din jocul gradelor de opacitate a umbrei, nu are nevoie de nici un accesoriu. Occidentalul care o vede e surprins de aceasta goliciune si crede ca se afla doar in fata unor pereti cenusii, lipsiti de orice ornament, interpretare cu totul legitima, din punctul lui de vedere, dar care dovedeste ca nu a patruns absolut deloc enigma umbrei.”

Tanizaki explica in continuare ca lumina indirecta este esentiala pentru a crea frumusetea intr-un camin japonez. De fapt, peretii sunt zugraviti dinadins in culori pale si neuter pentru a aduna “lumina uzata, atenuata si precara.”

Acest fragment din “elogiul umbrelor” a reusit, pe moment, sama faca sa uit tulburarea provocata de situatia in care ma aflam.

“Noua ne place aceasta limpezime blanda, creata de lumina din exterior, cu aparenta incerta ,captata de suprafata peretilor de culoare crepusculara si care pastreaza abia o ultima adiere de viata. Pentru noi, acesta limpezime pe un perete, sau chiar aceasta penumbra, e mai de pret decat toate ornamentele lumii, si vederea ei nu ne oboseste niciodata.”

  • -Dragostea e nebunie si inspiratie. Spune Platon ca tot omul devine poet cand se indragosteste. Unii mai mult, altii mai putin, toti fac nebunii pentru a-l impresiona pe celalalt. De asta, cand totul merge bine, partenerul o sa te surprinda de ziua ta sau de Craciun cu o calatorie intr-un loc despre care nici nu stiai ca exista, sau o sa te lege la ochi sa te duca la un restaurant secret. Trebuir de genul asta. Mizuki a facut o pauza pentru a respire adancinainte de a continua: Din acelasi motiv, cand o pereche incepe sa-si faca doar cadouri practice inseamna ca pasiunea s-a stins.
  • -Ce-ai invatat? a intrebat fascinata.

-Ca este o prostie sa cauti departe ceea ce ai aproape si ca lucrurile nu ies niciodata asa cum vrei. Nimic nu e perfect si nici nu dureaza vesnic. Totul se schimba…

Make Space – A Minimalist’s Guide to the Good and the Extraordinary – Regina Wong

 

Editura Skyhorse Publishing

O carte ok, poate prea in stilul american in care ti se livreaza fericire la pachet. Parca o si vedeam pe Regina fiind couch intr-un workshop motivational. In linii mari sunt de acord cu ea, doar ca nu cred ca obiectele trebuie sa ne provoace “joy”. Probabil diferentele culturale ma fac sa nu rezonez la acest mesaj. Raman conservatoire ideii ca trebuie sa fie utile, dar eu nefiind o persoana vizuala, pastrez rezervele cu privire la bucuria frumosului.

www.livewellwithless.com

Citate:

  • “The biggest challenge of life is to be yourself in a world that is trying to make you like everyone else.” – Anonymous
  • “Life is what happens to us while we are making other plans.” – Allan Saunders
  • So take time to slow down. Reclaim control of your time and your life. Appreciate the meal you are eating, the conversation you are having, or the project you are working on. Focus on being there and not rushing mindlessly toward its completion in order to start the next thing. As Carl Honore said in his book In Praise of Slowness, being slow means you control the rhythms of your own life. “You decide how fast you have to go in any given context. If today I want to go fast, I will go fast; if tomorrow I want to go slow, I go slow. What we are fighting for is the right to determine our own tempos.”
  • The myth of multitasking being useful and efficient has been debunked with the reality that when you spread your attention and effort across various task, you are only giving 50 percent or less to each task. This means that the result and output will be less than optimum and satisfactory. As Seneca said, “To be everywhere is to be nowhere.”
  • For myself, I use the Pomodoro technique to help me with my work schedule. I usually block out about four hours of my day to work on my projects, be it writing or something else. I set the app’s timer (you can easily download an app for this) to sound an alarm for twenty-five minutes of work, followed by a five-minute break, before getting back to another twenty-five minutes of work. This helps me to focus on the task at hand while giving me a mini-break at the end to look forward to.
  • Living-well with less not only means living with fewer possessions that add value to our lives; it also means living with less strain on our mental and emotional well-being. When we feel unhappy, frustrated, worried, or stressed, it is a sign that what we are doing and where we are in life is not aligned with our happiness. It is a sign that we do not feel in control of our life and situations, that we have more than we can cope with on our plates.
  • Stress impedes us from thinking and acting clearly; it is a hindrance to productivity and can shut down the creative, exploratory and inquisitive part of our brain. In can also affect our health, relationships, and quality of life.
  • Stress is caused by being “here” but wanting to be “there”. – Eckhart Tolle
  • The only way to reduce and eliminate that fear is to acknowledge its presence. There is no point in pretending it is not there; that is akin to an ostrich putting its head in the sand. Once you have acknowledged the fear and looked at it straight in the face, it might actually be less dreadful than you thought it was. When you can face your fears, you will be in a much better position to think of solutions and alternatives.
  • It is not the end of the world. One of the best ways to deal with worry and fear is to ask what is the worst that could happen. Usually, the answer is not as bad as we think it could be. Being presented with the worst-case scenario usually kick-starts our survival mode and spurns us to think of ways to cope and solve the problem.
  • Ten minutes of meditation. Meditation has proven to be an effective way to provide peace and calm. You just need to find a place where you can be still and quiet. Breathe in and breathe out, noticing each breath as it enters and exits the body. Acknowledge any thoughts or feelings that come into your consciousness – and let them go. Keep the focus on your in-and-out breaths.
  • Be in the moment. When we are conscious, aware, or present, we are in the moment. We don’t reflect on the past or think about the future but are simply being here in the now. According to Eckhart Tolle in The Power of Now, many of us suffer from thought addiction. This is a condition where we are not present – and being present is actually a burden, something we can’t wait to be done and over with. We see, but we don’t really understand; we hear, but we don’t listen (we were probably too busy formulating our response!); we do work, but there is little sense of pride, craftsmanship, or creativity involved; we consume stuff without asking why; we exist in our relationship or surroundings, but we don’t truly appreciate them.

Next time you make a cup of coffee or tea, try slowing down and be aware of each step of the process. Take time to smell the aroma and taste the flavors and experience the sensations of imbibing it. You may find that you will enjoy and appreciate the drink so much more.

  • Reflect on your intention for the day. One of the first things I do at the start of each day is to have a short quiet period (I call it my quiet time), during which I reflect on my affirmations in life and the intention of my day. I believe that we should tell our day what to do instead of allowing it to happen to us. Since we are not in total control of everything, our day might consist of things or events that we might not feel good about. But there are also elements of your day that you do have control over. You get to evaluate the people and situations around you, pick your attitude, and make your decisions. Communicating our intentions to our subconscious gives our day a much better chance of turning out the way we want it to be.

Here is a simple practice of intentionality: before you perform your next action, pause for a moment and mentally verbalize your intention. Why are you doing this? What value or purpose does it serve? What is the desired outcome, and how will you feel once it has been done?

  • In addition to consumerism and materialism, comfort eating and excessive media consumption are two common manifestations of these gaping holes in our lives. We should see them for what they are: excuses and distractions from the real issues that are holding us back.
  • Comfort eating is not going to fill the void. What is fuels is our false sense of security and procrastination. It delays the need to be honest with ourselves and with these gaps. Instead of being fulfilled, we need more of it to feel ‘full’, and our bodies get bigger and unhealthier in the process.

Change your relationship with food and see food as nutrition and sustenance, not as a form of comfort and security. Practice conscious eating by consuming what you need, tasting each bite, and noticing the flavors and textures. Take your time to savor it and stop when you have enough. Eat slowly. Give yourself the time to truly appreciate the food and listen carefully when your stomach tells you that is has had enough and warns you of overeating.

I find this Japanese philosophy, called hara hachi-bu, to be very useful for cultivating more mindfulness with food. It means “eat until you are 80 percent full.” We can transform our health and relationship with food if we muster some self-control and mindfulness. Hara hachi-bu is based on a basic physiological principle: it takes your stomach’s stretch receptors twenty minutes to tell your brain you are full, so if you eat until you feel 80 percent full and just wait twenty minutes, you feel properly full.

  • Self-help guru Jim Rohn said, “You are the average of the five people you spend the most time with. “You can interpret this in terms of beliefs, intelligence, achievement, wealth, and so on. Invest your effort and time on the people who build you up and not put you down.
  • “Holding on to anger is like drinking poison and expecting the other person to die. “ Buddha.
  • Here are a few ways I have learned to manage my own anger.

Take deep breaths. This sounds simple and unconscious enough, but sometimes taking a deep breath and being aware of doing such an “automatic” thing can be quite difficult when we are boiling with anger and just want to lash out. Before you tip over, take a pair of virtual scissors and, to use Pema Chodron’s phrase, “Nip your anger in the bud.” Then breathe, and breathe deeply. The anger will probably still be there, but you will have saved yourself from its worst actions and reactions. In addition to taking deep breaths, leaving the source of the anger (person or space) and going elsewhere to cool down would also help to give the anger the space to dissipate.

Watch the triggers. When someone displeases us or when things don’t work out the way we want them to, we feel a heat rushing upwards from our abdomen, blood concentrates in our head, and the default action is to lash out verbally or physically to release the built-up pressure. One way I have learned to cut down on my angry explosions is to notice and watch these triggers. When I notice my blood starting to boil, I acknowledge it and hold back before responding. I notice that even if I hold back for a mere two seconds, the delay makes a difference to my response. It gives me the space to detach myself and give more thought to my reaction and the potential consequences resulting from it. My response will probably still reflect my anger, but I can now frame it according to the primary emotion behind it. So, instead of screaming an insult, I might say, “What you said was really hurtful and this is how I feel about it…”

Expanding the envelope. This is a method shared by Leo Babauta of the blog Zen Habits. By widening the envelope of our perspective, from what we think is important to what the other sees as important, we might realize that they’re having a difficult day, or that maybe life has not been treating them well, etc. It doesn’t excuse their behavior, but it allows us to generate more empathy and compassion for them. In turn, this will help to moderate our anger and frustration. Some call this being “emotionally correct”. Expanding the envelope can be challenging and difficult to do on a regular basis. But as we learn to be aware and to watch our impulse before reacting, we will start noticing the gradual changes in our responses, and it will become more a habit.

Our society is riddled with envy and greed, the consequences of our competitive, materialistic and consumer-driven culture. Envy is a by-product of competition, though packages under more positive labels like “ambition” or a “competitive spirit”. Envy breeds discontent, fueled by certain cultural imperatives that we commonly refer to as “keeping up with the Joneses”. Envy also extends beyond material things, such as being envious of someone’s intelligence, or wondering, why is he spending more time with that other person instead of me?

Though it is difficult or nearly impossible to get rid of envy, we can do it. Envy is a wasted emotion – it serves little purpose apart from making us feel inadequate and needy. Don’t get me wrong – many negative emotions can serve a purpose: pain tells us something is wrong, fear tells us to look before we leap, and anger tells us that we hurt and frustrated. However, envy doesn’t help in any way; it merely broadcasts our insecurities. Below are a few things to stop the green monster from rearing its ugly head.

Be aware of your strengths. Whenever you feel yourself being tugged at by envy, be conscious of it and stop it in its tracks. Start focusing on your strengths and what you are already blessed with. We all have our own individuality and unique voice and there is always something that will make us stand out. Pay more attention to what you already have and who you already are. You will be happier for it.

It is all relative. It is key to ask: who are we comparing ourselves against? There will always be people who are better than you and many who are worse off. We will have things that are the envy of others, and there will be people or situations who make us feel inadequate. It is an endless cycle, and we have to learn to be comfortable with where we are in the cycle. There are many winners and also many losers; it all depends on whom you are comparing yourself with.

Focus on the journey. Life is not a competition, it is a journey. Don’t focus on where you rank in comparison to others; keep your eyes on your path. We all on a quest to be someone, learn something, and create something. Since it is a personal quest, where other people are going should have little bearing on us. We just need to worry about what we want to be, what we want to have, and where we want to go. That is all that matters.

Learn to love enough. Remember the concept of lagom – not more, not less, but just enough.

We should keep that in mind when we want what others have. In an endless cycle, we will never have enough, and there will always be people who have more than us. Learn to appreciate that whatever you already have is enough – whether it is food, shelter, clothing, or loving relationships. If you are at peace with that, you will find contentment.

Live with imperfection. The world is not perfect; no one is perfect, and we will never be. Imperfection makes us who we are, and as described in the Japanese wabi-sabi principle, there is beauty in imperfection. We are already perfect as we are.

Celebrate the success of others. I know this can be hard. The common default reaction we have to other people’s success is envy, followed by an evaluation of one’s worth. But try to help and support others through their success and you will find that you will grow as well.

An unwillingness and aversion to letting go wastes time and sucks up mental and emotional energy. It also limits our ability to experience joy in the moment. A moment can’t be fully experienced if we are imprisoned by fear. When you stop trying to own and control the world around you, you give it the freedom to fulfil you without the power to destroy you. That’s why letting go is so important: letting go is letting happiness in.

It is not an easy undertaking to let go of attachment. It’s a conscious moment-to-moment, day-to-day commitment that involves changing the way you interpret, interact with, and experience the relationships and circumstances that you want to hang on to for various reasons.

Be appreciative of the moment. Accept the moment for what it is. Don’t dwell upon the past, speculate about the future or worry about how can make the present last. Enjoy it while it is here and now, before it becomes the past. Nothing is permanent. You might not be able to recreate your perfect day every day or be totally certain a relationship can last or situations will remain the same. So enjoy and appreciate what you have right now. Make now count. Focus on the quality not quantity, of the experience.

Question your attachment. If you are attached to a specific outcome – a desired level of wealth, the perfect relationship, a dream career – you may be indulging in an illusion about some future day when everything will be lined up for happiness. No moment will ever be worthier of your joy in the present because that is all there ever is. Live your meaningful life and fulfil your purpose now. Attach yourself to the pursuit various relationships, whether romantic, platonic or familial. It makes you more self-reliant and that is always a good thing.

Cultivate healthy relationship. Some of us tie our happiness and sense of worth to someone else’s. We need that special someone or relationship to justify our existence, happiness and success. If those relationships turn awry, then life will literally collapse. Hold lightly to relationships. Let them be healthy, rather than all consuming. You are separate and you are whole. You are not someone’1 other half. You can still hold someone close, but if you squeeze too tightly, both of you will suffocate. That’s certainly not healthy! Also, try not to limit yourself to one or two relationships, as they will become your lifelines. Be open to new connections and possibilities.

No regrets. We all have replays of the should  haves, would haves and could haves. If you had known better, you would have done better. The fact that you feel guilty or regretful points to the gift of hindsight – you know better now and you have learned the lesson. If that’s the case, it’s time to move on. What is done cannot be undone. You can’t change the past, but you can create your present and influence your future.

Pain is unavoidable. Pain is one of the few constants in life – until we reach the mythical nirvana, that is. At some point of living well from moment to moment. That’s an attachment that can do you no harm.

Love, not fear. When we hold on to the past, it is mostly because we fear making a mistake and not having the same opportunity again. When you fear, you worry. So, release the need to know everything, for life entails uncertainty. Focus instead on what you love and create happiness.

Stay open to possibilities. Many of us have a problem with letting go because we have become comfortable with a situation – we fear that letting go will take away our security blanket. We cling to things and people we’re comfortable with. We know how they will make us feel; whether it is happy, safe, familiar or predictable. However, there is the possibility that allowing yourself into new things, relationships and situations may provide you with the same feelings, if not more. The only way to find out is to let go and be open to new possibilities.

Learn to enjoy your own company. I love my own company, and I am comfortable with solitude (even though I also enjoy the company of others and am inspired by the people around me). Learning to be comfortable by yourself will make you less attached to the idea that you can only be happy if you are in or another, we will lose things, people who matter to us and situations that we were comfortable in. In a way, pain teaches us to appreciate the moment; it cautions us that nothing is permanent and that we need to be fluid and hang on lightly. Pain is inevitable, but suffering is optional.

Change your story. Vocalizing and writing things down both help to release the stuff we need to let go. It is Therapeutic. It is also useful to change the story that we tell ourselves. In the story, we are able to redefine what something, someone or some event meant to us and internalize what we learned, including if and how it has benefited us. Telling your story puts things into perspective and makes the letting go easier and less painful.

  • I find that learning to go with the flow is one of life’s most underrated skills.
  • If your lifestyle does not come naturally, if your relationships and work are a constant struggle, and if you keep coming up against obstacles that test your best perseverance, you are going against the flow. Your life is moving backwards instead of forwards. Going against the flow drains one’s energy as you resist, struggle, deny, justify, repress and fight. It is probably a sing that whatever you are living or fighting for is not really you or meant for you. Continuing your struggle will only create more unhappiness and frustration. So, save your energy, find your purpose, unleash your passion, and go with the flow.

The greatest level of freedom is being at one with the Universe, of being part of its “flow”. This is similar to the Taoist concept of wu wei, which literally means “not doing”. It doesn’t mean that we should do nothing, but that we should put up no resistance to the natural energy of things – to just be.

  • “By letting it go it all gets done. The world is won by those who let it go. But when you try and try, the world is beyond the winning.” – Lao Tzu
  • I try to make gratitude a daily habit by listing three things I am grateful for first thing in the morning, and another three things I am grateful for before I go to sleep at night. It helps me to start and end my day on a more positive note. During the day, I also try to notice things that make me feel fortunate – these help to keep unhappiness and discontent at bay.
  • Time is the most precious resource we have. It is absolute and limited. You cannot owe a debt to time. If you spend more time on someone or something than you really wanted to, that time is taken from something else. Money can be earned, but we cannot have more than the twenty-four hours that we are given. That is why spending time with somebody might be one of the most precious things you can give because once time is used, you can’t earn it back. Spending money on clutter is one thing, because money can be replaced. But spending time to make that money and then spending it on clutter is using up our most precious and irreplaceable resource. How we enhance our use of time is the one thing that will give purpose, meaning, and value to our lives. No matter the status of your birth or your current situation, what you focus on and how you invest your time will be the key determinant in how meaningful and successful your life will be.

“Accept life for what it is – a finite span of time with infinite possibilities” – The Minimalists

  • In other words, the key to successful minimalist budgeting is to maximize our happiness, minimizing the amount of resources that we need to allocate in terms of money, time, effort, and energy to achieve this goal. It is not so much about frugality as it is about efficiency. It is about making your dollar stretch further, and more important, it asks you to examine what that dollar means to you. A budget is more meaningful and more effective if it takes into account your need to be financially and spiritually fulfilled.

Oscar Wilde’s advice seems particularly relevant and prescient: ”When you only have two pennies left in the world, spend one on bread and the other on a lily.” He understood something about budgeting and value. He valued not only his need to eat but also his own inspiration, his own sense of well-being and believing the world is a beautiful place.

“The goal isn’t more money. The goal is living life on your terms.”-Chris Brogan

  • The three components of a minimalist budget:

1-money

2-time

3-value

  • “Nowadays, people know the price of everything but the value of nothing” – Oscar Wilde
  • “The cost of a thing is the amount of life which is required to be exchanges for it, immediately or in the long run.”- Henry David Thoreau
  • “Home life ceases to be free and beautiful as soon as it is founded or borrowing and debt.”- Henrik Ibsen
  • “Debt is the slavery of the free.” – Anonymous
  • Currently, much of psychology says that human motivation is about seeking pleasure. However, according to the acclaimed psychologist Viktor Frankl, what we really seek is meaning, and the way we find it is not by numbing ourselves with substances or drowning ourselves in stuff, but by doing something that matters. For Frankl, this belief in the importance of meaning was what kept him alive while imprisoned in Nazi concentration camps during the Second World War. It was the book he has writing and the hope that he had of seeing his wife that enabled him to endure the hardship and pain.
  • “The purpose of life is to discover your gift. The work of life is to develop it. The meaning of life is to give your gift away.” – David Viscott

 

Key take-out

  • Many of us have not found happiness and fulfillment with being more, having more, and doing more. So embracing minimalism and living well with might be the answer.
  • Being a minimalist is a joy and not a deprivation. It is personal and unmeasurable – the balance between less and more. It is a journey, not a destination.
  • Minimalism is about focusing on what provides happiness, value, and purpose. It is about what truly matters of us and what we can’t live without – the essentials.
  • Anything that is not essential is clutter, which can be physical, mental or emotional – anything that stands between you and the life you want to live.
  • When it comes to separating the essentials from the clutter, always ask, “Does this add value, serve a purpose or provide happiness?”
  • We all have but one life. Have the courage to be your true self. You define what constitutes your own happiness and success.
  • The space in your life that is created through minimalism will allow your true purpose, passions, and mission to emerge; and it will also steer you toward more joy, freedom and meaning – an extraordinary life.
  • Living well with less is about experiencing life with more: more happiness, calm, intention, and fulfillment. It is more, with less.

In padurile Siberiei

6 luni pe malul lacului Baikal, singur, la 25 km departare de primul vecin

De Sylvain Tesson

Ed. Philobia

Citate:

  • Omul liber e stapanul timpului. Cel care poseda spatiu e doar un om puternic. In oras, minutele, orele, anii ne scapa, curgand prin rana timpului. In cabana, timpul se domoleste. Se culca la picioarele tale ca un caine batran si bland, apoi, fara veste, iti dai seama ca nu mai e acolo. Sunt liber, fiindca zilele mele n-au alt stapan in afara de mine. (…)
  • Singuratatea este un balsam pentru toate ranile. E ca o cutie de rezonanta in care ecourile unor trairi se aud de zece ori mai intens cand tu insuti le propagi. In acelasi timp, iti impune un fel de responsabilitate: sunt mesagerul omenirii intr-un taram neomenesc. Sunt obligat sa ma bucur si in numele celor care nici nu viseaza la asemenea experiente. Doar in singuratate ti se umple mintea de ganduri, pentru ca singurul dialog posibil este cu propria fiinta. Te spala de pacatul flecarelii, te indeamna la introspectie. Cheama din adancul memoriei amintirea celor iubiti. (…)
  • In seara asta, invat pe de rost discursul funebru al lui Tao Yuanming, care a murit in anul 425: ”Imi duc batranetea cu demnitate, intr-un umil bordei, beau vin si scriu poeme, in armonie cu tot ce se-ntampla, imi accept soarta si astept sa se implineasca, fara pareri de rau.”
  • Cat de diferita e viata la Paris: “Trebuie sa ai o parere despre tot! Trebuie sa raspunzi la telefon! Trebuie sa iei pozitie! Trebuie sa fii conectat la tot ce se-ntampla!”.Crezul vietii in cabana: sa nu reactionezi…sa nu te zbati…sa simti ca plutesti, un pic cherchelit, inconjurat de linistea omaturilor…sa simti ca soarta lumii iti este indiferenta…si sa citesti poeti chinezi.(…)
  • La oras, socialisti si liberali, revolutionari si burghezi, deopotriva platesc pentru tot – de la paine si benzina pana la taxe. Pusnicul nu cere nimic de la Stat si nici nu-i da nimic. El se afunda in padure si-si ia de acolo tot ce are nevoie pentru subzistenta. Pentru guvernamant, retragerea lui inseamna o pierdere de profit. Asta ar trebui sa fie obiectivul oricarui revolutionar: sa devina o pierdere de profit pentru Stat. O masa cu peste la gratar si fructe de padure este mai revolutionara decat toate revolutiile si manifestantii cu drapele negre. Cei care vor sa darame zidurile cetatii se sprijina pe ele. Sunt contra Statului si-n acelasi timp depind de el. Walt Whitman: “N-am nimic a face cu acest sistem, nici macar atat cat sa ma opun lui.” Acum cinci ani, in acea zi de octombrie in care mi-a cazut in mana “Fire de iarba”, nu banuiam ca batranul Walt ma va convinge sa traiesc intr-o cabana. E periculos sa deschizi o carte!
  • Viata in padure este o forma de revolta. Cine sta intr-o cabana dispare de pe monitoarele de control. I se pierde urma. Nicio tranzactie bancara, niciun telefon, niciun mesaj, nimic. Nu-l mai gasesti la evidenta populatiei. E un soi de hacker in raspar. Totusi pentru asta nu e nevoie sa te duci in padure. Ascetismul revolutionar se poate practica si in mediul urban. Societatea de consum iti lasa libertatea de a adopta un stil de viata ascetic. E nevoie doar de un pic de disciplina. In mijlocul abundentei, poti alege sa traiesti ca un nabab, desigur, dar la fel de bine poti s-o faci si ca un pusnic, printre soaptele cartilor. Poti oricand lua calea padurilor interioare, fara sa fie nevoie sa-ti parasesti apartamentul. Intr-o scietate a penuriei, nu exista alternative. Esti condamnat la lipsa, conditionat de ea. Nu e o situatie pe care sa o poti schimba prin puterea vointei. (…)
  • Societatea de consum este o expresie intrebuintata cu precadere de cei care considera ca starea de lucruri actuala e de-a dreptul inadmisibila. In opinia mea, acestia se comporta ca niste copii satui de prea mult rasfat. Ciudata tagma – neavand destula forta sa-si schimbe viata si pe ei insisi, asa cum si-ar dori, viseaza ca se va gasi totusi cineva care sa-I constranga sa adopte un regim de viata auster.(…)
  • Deasupra semineului Dianei de Poitiers se gasea aceasta inscriptie: “Niciun fel de mancare adusa din alta parte”. In acele vremuri, sa te hranesti cu produse din vecinanate era un lucru la mare cinste. Sa ai sange picard, lorrain sau tourangeau insemna sa-ti curga prin vene fructele pamantului tau.(…)
  • (…) Jurnalul intim este o operatiune de commando contra absurdului.

Sunt arhivarul orelor care trec. Existenta devine mai rodnica atunci cand tii un jurnal. Intalnirea de fiecare zi cu pagina alba te obliga sa fii mai atent cu ce ti se intampla – sa asculti mai bine, sa gandesti mai profund, sa privesti mai intens. Ar fi neplacut ca seara sa n-ai nimic de scris in carnetel. Scrisul zilnic e ca o cina cu logodnica. Ca sa stii ce marturisiri sa-i faci seara, cel mai bine e sa-ti cauti cuvintele toata ziua.(…)

  • Epigraful lui Hyperion: “ Sa nu te lasi strivit de ceea ce este imens, sa te simti la tine acasa chiar si-n locul cel mai stramt, iata ceea ce este cu adevarat dumnezeiesc.”

Gandul de a vietui in pustnicie isi are originea intr-un ciclu imuabil. Ca sa ajunga sa te tenteze o cabana intr-o padure, departe de oameni, primul pas e sa simti ca te sufoci in civilizatie, intr-un oras modern. De-abia cand te simti anchilozat in grasimea conformismului si inchistat in osanza confortului, atunci esti cu adevarat pregatit sa asculti chemarea padurii.(…)

  • Sihastrul nu este o amenintare pentru societate. Dar stilul sau de viata este o critica vie a societatii. Vagabondul o paraziteaza. Rebelul de profesie se exprima la televizor.

Anarhistul viseaza sa distruga societatea de care depinde cu totul. Hackerul comploteaza la prabusirea citadelelor virtuale de la el de-acasa. Primul isi fabrica bombele in subsoluri, al doilea ataca societatea cu arme virtuale, dar nu mai putin eficiente. Amandoi sunt inca dependenti de propriul lor adversar, societatea. Culmea e ca distrugerea ei este ratiunea lor de a trai.

Pusnicul se tine la distanta, intr-un refuz politicos. La fel ca un conviv care, cu un gest bland, refuza sa fie servit. Daca tot mai multi oameni ar lua-o pe calea pustniciei, revoltatii ar intra in somaj tehnic. Pustnicul nu face revolutii, ci alege sa traiasca altfel. Nu denunta o minciuna, ci cauta un adevar. Este fizic inofensiv, iar ceilalti il tolereaza ca si cum ar apartine unei grupari incerte, unei caste aflate undeva intre barbarie si civilizatie.(…)

  • (…) Cei doi catei ma invata cum sa populez singura patrie care conteaza: clipa. Pacatul nostru, al oamenilor, este ca am pierdut bucuria cu care cainele se repede mereu dupa acelasi os. Ca sa fim fericiti, suntem nevoiti sa ne inconjuram de obiecte din ce in ce mai sofisiticate. Obiectul dupa care ne asmute publicitatea este mereu altul. Spre deosebire de noi, insa, cainele a gasit cea mai buna cale de a-si implini dorintele. (…)
  •  Statul vede tot; in padure, insa, te poti face pierdut. Statul aude tot ce spui; padurea e salasul linistii. Statul controleaza tot; aici, conteaza doar legile de la inceputuri. Statul vrea finite supuse, inimi uscate in trupuri prezentabile; taigaua ii salbaticeste pe oameni si le dezleaga inimile. Rusii stiu prea bine – cnad treaba se strica, le ramane oricand taigaua. Ideea asta a prins radacini in inconstientul lor. Orasele sunt experimente provizorii – vor fi acoperite candva de padure. La nord, in taramurile fara margini ale Iakutiei, asaltul padurii a si-nceput. Acolo copacii au dat navala in orasele miniere, abandonate in vremea perestroicii. Intr-o suta de ani, din aceste inchisori sub cerul liber nu vor mai ramane decat vreo cateva ruine napadite de buruieni. Prosperitatea unei natiuni se traduce printr-o substituire de populatii: oamenii inlocuiesc copacii. Intr-o zi, istoria va face cale-ntoarsa, iar copacii vor creste din nou.(…)
  • (…)un pustnic se multumeste doar sa traiasca intr-o chilie a padurii; e pustnic, nu pionier. Peretii nu-i folosesc ca sa se apere de padure, ci doar de ploaie si de vant. Sihastrul isi ia din padure cele trebuincioase, dar nu are ambitia de a pune stapanire pe tot ce-l inconjoara. Cabana este locul lui “a fi”, nu al lui “a avea”.

Pustnicul alege sa nu mai influenteze in niciun fel viata celorlalti, sa nu mai aiba niciun rol in inlantuirea cauzelor si a efectelor. Gandurile sale nu vor mai modela cursul lucrurilor, nu vor mai influenta pe nimeni. Actele sale nu vor mai dobandi niciun inteles. (Cel mult se vor transforma in amintiti.). Ce usor e sa vietuiesti asa, desprins de toate – ca-ntr-o anticipare a momentului mortii. Si totusi, cat de viu te simti astfel? (…)

  • (…)Adevarata iubire nu inseamna mai degraba sa iubesti ceea ce iti este cu totul strain? In cazul acesta – nu o pasare sau un mamifer, care sunt prea aproape de om, ci o insecta sau un parameci. In umanism, imperativul de a-i iubi pe cei ca noi aduce a mentalitate corporatista. Omul trebuie sa-i iubeasca pe ceilalti oameni tot asa cum un dentist trebuie sa-i iubeasca pe ceilalti dentisti. In viata mea de pusnic am incercat sa aplic un principiu diferit: sa iubesc animalele cu atat mai mult cu cat sunt mai diferite. Sa iubesti inseamna sa recunosti valoarea a ceea ce nu vei putea cunoaste niciodata, nu sa-ti admiri propria reflexie in figura unui seaman. Sa iubesti un papuas, un copil sau pe vecinul tau – nimic mai simplu. Dar o ciuperca?! Un lichen? Sau una dintre plantele acelea pe care vantul le rascoleste in permanenta, in apropiere de tarm… Iata ce e cu adevarat dificil: sa privesti cu o tandrete nemarginita furnicile care-si restaureaza orasul. (…)
  • Cei care traiesc in padure sunt sceptici in privinta proiectelor de “democratie urbana”, cu orase avand propria administratie independent, fara inchisori si politie, unde va domni libertatea cea mai deplina, printre multimi devenite responsabile peste noapte. Pentru ei, asemenea utopii sunt de o absurditate fara margini. Orasul reprezinta un spatiu in care se instituie cultura si ordinea, precum si odrasla lor naturala, coercitia.

Anarhismul este o solutie viabila doar pentru cei care traiesc solitar, in spatii fara hotare de la margine de lume. Principiul ei este foarte simplu: spre deosebire de starea de lucruri din oras, pericolele care ameninta viata omului din padure vin de la natura, nu de la ceilalti semeni.  (…)

  • In lumea pe care am lasat-o in urma, simpla prezenta a celorlalti reprezinta o forma de control asupra actelor tale. E un factor de mentinere a disciplinei. In oras, daca nu ne-ar vedea vecinii, ne-am comporta mult mai putin elegant. Cui nu-i place sa manance din cand in cand direct din oala, in bucatarie, fara sa mai trebuiasca sa puna tacamuri si sa aranjeze masa? In cabana, in schimb, te pandeste o prea adanca relaxare.(…)
  • (…)Prefer o fraza din Gilles care aduce un omagiu gratuitatii si poate fi chiar mottoul existentei unui pustnic: “Pe msaura ce renunta la scopuri, viata i se umplea de sens.” (…)
  • (…)John Burroughs, in “Arta de a vedea lucrurile” scria : “Lumea ne va vorbi exact pe acelasi ton pe care noi insine il folosim. Cine da ce e mai bun din el primeste ce e mai bun.” Suntem singurii responsabili daca ducem o existenta mohorata. Cand viata nu mai are gust, inseamna ca papilele noastre gustative sunt atrofiate. Te-ai saturat, vrei o schimbare? Du-te sa traiesti in padure! Daca si atunci simti la fel, ca te-ai saturat de tot, verdictul meu este ca ai ajuns sa nu te mai suporti pe tine insuti. De fapt, asta e problema. Caz in care trebuie sa iei masurile de rigoare.(…)
  • Mishima, In Templul de Aur: “…sensul vietii noastre este dat de atasamentul fata de o anumita clipa si efortul de a opri in loc aceasta clipa”. Tot ce intreprindem decurge, probabil, dintr-o inspiratie efemera, intangibila. Intreaga noastra existenta e intemeiata pe o fractiune de secunda. Budistii numesc satori aceste clipe in care constiinta intrevede ceva dincolo de cotidian. Orbecaim, ravnind sa retraim senzatia disparuta. Zilele se perinda in aceasta incercare. Existenta devine peregrinare. Inaintam incercand sa prindem clipa cu o plasa de fluturi. Aceasta tentativa reiterata si zadarnicita de mii de ori de a retrai satori este imboldul eforturilor noastre, pana cand moartea ne elibereaza de obsesia de a-l invia.

Intr-adevar, nu ne putem scalda de doua ori in apele aceluiasi rau. Un satori este irepetabil.(…)

  • Asezat in hamac, studiez forma norilor. Contemplatia este numele dat lenei de un om intelept, pentru a o justifica in fata acelora care vegheaza ca “fiecare sa-si gaseasca locul in societatea activa”.(…)
  • Am descoperit o noua definitie a luxului. Inseamna douazeci si patru de ore care stau doar la cheremul meu, in fiecare zi. Ca niste cadane ce mi se supun la o simpla bataie din palme. Daca doua zile la rand vreau sa stau tolanit in pat, cu o carte in brate, cine ce-ar avea impotriva? Daca-mi vine chef, la caderea serii, sa ma plimb printre copaci, cine-ar putea sa ma opreasca? Cel ce traieste singur in padure are doar doua iubiri, timpul si spatiul. Cu timpul face ce vrea, iar pe al doilea il cunoaste ca nimeni altul.

Ce este societatea? Numele dat fluxului de curenti exterior care actioneaza asupra karmei pentru a ne impiedica sa ne directionam barca unde avem chef. (…)

  • Cabana e locul nevecinatatii. Portul de destinatie al nimicului, unde nu mai trebuie sa reactionezi la nimic. Cum s-ar putea masura confortul acestor zile eliberate de imperativul de a raspunde la intrebari? Abia acum inteleg pe deplin aspectul agresiv al unei conversatii. Sub pretextul ca-l interesezi, interlocutorul sfarama haloul tacerii, tulbura curgerea lina a timpului tau si te someaza sa-i raspunzi la intrebari. Orice dialog este o lupta.(…)
  •  Am venit aici nestiind daca voi avea forta sa raman, plec stiind ca ma voi intoarce. Am descoperit ca viata in liniste e o sursa de tinerete. Am invatat cateva lucruri pe care multi oameni le stiu fara sa aiba nevoie sa traiasca in padure. Virginitatea timpului este o comoara. O calatorie in timp e mai pasionanta decat una in spatiu. Privirea nu se satura nicicand de frumusete. Cu cat cunosti mai mult lucrurile, cu atat ele devin mai frumoase. Am intalnit doi  caini, i-am hranit, iar intr-o zi acestia m-au salvat. Le-am vorbit cedrilor, le-am cerut iertare pastravilor si m-am gandit la ai mei. Am fost liber, fiindca in absenta celuilalt, libertatea devine nelimitata. Am contemplat poemul muntilor si am baut ceai la lumina rasaritului. Am reusit sa traiesc fara sa mai astept nimic de la viitor. Am respirat miresmele padurii si m-am catarat pe curbura lunii. M-am luptat cu troienele si am uitat de orice rana cand am ajuns in varful muntelui. Am admirat batranetea copacilor, am domesticit pitigoi si mi-am dat seama de zadarnicia tuturor lucrurilor al caror sens nu este frumusetea. Am privit la celalalt mal.Saptamani la randul, n-am cunoscut decat linistea zapezii. M-am bucurat de caldura cabanei, in timp ce-afara se dezlantuia urgia furtunii. Am salutat intoarcerea soarelui si a ratelor salbatice. Am smuls carnea pestilor afumati si am simtit cum grasimea icrelor de pastrav imi racoreste gatul. Am fost parasit de o femeie, dar am fost acoperit de fluturi. Am trait cele mai frumoase ore din viata mea, pana cand am primit acel mesaj, apoi au urmat cele mai triste. Am udat pamantul cu lacrimile mele. M-am intrebat chiar daca n-ar fi cazul sa dobandesc nationalitatea rusa, nu datorita sangelui, ci a lacrimilor varsate. Mi-am sters nasul de muschi. Am golit otrava la 40 de grade si mi-a placut nespus sa ma usurez, uitandu-ma in zare, la Buriatia. Am invatat cum sa stau la fereastra. M-am facut una cu regatul meu, am simtit mirosul lichenilor, am mancat leurda si m-am intalnit cu ursul. Mi-a crescut barba, iar timpul mi-a desirat-o. Am parasit cavoul oraselor si am trait sase luni in biserica taigalei. Sase luni cat o viata.

E bine de stiut ca intr-o padure din lumea larga, acolo, departe, exista o cabana unde este posibil sa intelegi ce inseamna cu adevarat sa fii fericit.(…)

Inima pura, minte iluminata – Maura O’Halloran

Citate:

  • Totul e luat cum este. (…)
  • Sa fie primul  gand inceputul unei vieti noi, dat fiind ca gandul inseamna separare? (…)
  • “Cand esti mama ta, cand esti Roshi, atunci vei fi iluminata.”(…)
  • Tot ce mi se-ntampla e un amestec de imprejurari si de reactii ale mele la acestea. Nimic nu ma poate atinge pur si simplu fara ca eu sa-l filtrez, chiar si cand mintea mi-e golita. Permitand intrarea a orice, afectez imprejurarea. Si propriul filtru este schimbat constant de circumstanta. “Karma inseamna ca tot ce se petrece este pus in miscare de noi, direct sau indirect, partial sau integral.” Cel putin in privinta imprejurarii care include propriul filtru, asta-i adevarat, poate chiar intr-o masura mai mare decat sugereaza citatul. Tu si exteriorul nu sunteti separate. Daca cineva imi fura toate bunurile si sunt suparata, zic ca mi s-a intamplat ceva rau. Daca nu-mi pasa, nu s-a intamplat nimic rau, desi circumstanta externa a fost aceeasi.(…)
  • Daca e sa fac ceva, caut sa-l fac bine si-mi pasa mai putin de ce cred altii despre mine.(…)
  • Sunt mult mai disciplinata, dar nu stiu cat de permanente vor fi transformarile astea. Asa ca-s un pic tematoare sa ma intorc in “lumea reala”.(…)
  • Caut sa evit a face distinctii inutile, iar faptul ca trebuie sa raspund unor laude inutile nu-mi este de folos. Uneori caut sa nu folosesc “eu”, separandu-mi sineme de emotiile mele.(…)
  • Tin ridicat un chawan [castron; dar si supa] de supa aburind, toti multumim, iar miracolul devine vizibil – alchimia zilnica. Asta a fost viata, a murit si a devenit eu, viata mea. Umila fasole sau ceapa trecand in mine, hranindu-ma, ajungand eu, iar eu la randu-mi voi muri si voi deveni fasole sau poate ceapa hranitoare. Un nesfarsit flux magic, nu tocami de creatie si distrugere, doar o curgere.(…)
  • Cineva a spus ca trebuie sa avem grija de lucruri pur si simplu pentru ca ele exista. Asta mi-a venit in minte in timp ce maturam podeaua. In gramajoara de praf erau 16 boabe de orez si doua mici taratoare care n-ar fi fost nevoie sa moara. Nu m-am simtit nici bine, nici rau.(…)
  • A deveni inseamna a nu anihila. A deveni cearta nu prea o opreste. O opreste si o continua simultan. Ud si neud. Este si nu este.(…)
  • Cum poate cineva sa fie budist si sa nu fie socialist? Cum sa accepti si sa permiti perpetuarea unui sistem bazat pe dorinta? Sistem care functioneaza ca declansator si ca efect al dorintei de bani si bunuri. Sistem care, pentru a se intretine, trebuie sa recurga la mercantilism si la dorinta tot mai exacerbata.(…)
  • Abia dupa ce am ajuns afara – privind la tot si realmente vazand mu – am stiut, in sfarsit. Am inteles subit de ce trebuie sa avem grija de lucruri doar pentru ca exista; suntem de o valoare nici mai mare, nici mai mica.(…)
  • Am lucrat din greu la koan-ul meu si am avut cateva sedinte foarte reusite. Am fost flacara si Buddha de lemn. Totul trebuie sa se schimbe, dar nimic nu se schimba realmente, dat fiind ca se schimba mereu. Cum nimic nu exista cu adevarat, cum ar putea inceta sa existe? Flacara nu este mai permanenta si mai puternica decat Buddha. Toate sunt muji. Intotdeauna exista schimbari, din cele pe care le percepem si din cele pe care nu. Percepem schimbarea in raport cu ideile fixe, dar ea nu e deloc fixa, deci nu-I schimbare. Greu de pus in cuvinte, dar in mine totul e foarte limpede. O briza usoara devine vijelie apriga; s-a schimbat, dar nu tocmai; ambele-s doar molecule de aer in miscare.(…)
  • Ingrijesc singura templul de ceva vreme, pana luna viitoare, cand va sosi o gasca de la Tokio pentru a merge la cersit. In primele doua zile m-am simtit cam singura, dar cum ma cuprindea sentimental ma obligam sa fac ceva curatenie si-mi reveneam. Acum chiar imi place sa fie templul numai al meu – liniste si pace perfecte, nu ma birjareste nimeni, fac treburile in ritmul meu.(…)
  • Cine stie, dar poate Dumnezeu-ca-persoana poate fi o proba. Noi, ca oameni, nu existam; nimic nu exista, dar pentru facilitarea conversatiilor si a vietii in general folosim nume si atribuim o existenta empirica – noua si lucrurilor din jurul nostru. Intr-o astfel de situatie se poate spune, probabil, ca exista un Dumnezeu personal, dar numai in sens descriptiv, nu fundamental, ci existential.(…)
  • Intr-un sens, desi nu in sensul lui, Descartes avea dreptate – gandesc, deci exist. Gandirea reflexiva este cea care creeaza subiectul izolat.(…)
  • Mi se pare ca diferenta dintre viata si moarte este constienta (chiar si plantele sunt constiente), iar diferenta dintre oameni si alte forme de viata este constienta de sine. In zen, subiectivitatea ingusta a  constientei transcende si devine subiectivitate pura, mai degraba decat subiectivitatea relativa.(…)

Trebuie sa-ti spun mai intai ca al tau koan a fost creat de un calugar faimos pe nume Joshu. Intr-o zi, un calugar tanar l-a intrebat de Joshu: Are un caine natura lui Buddha? Joshu a raspuns “mu”. Mu este un raspuns negativ. Inseamna nu, nimic, vacuitate. Dar in budism totul are legatura cu Buddha, deci cum putea Joshu sa raspunda cu mu? Tu traiesti intr-o lume a lucrurilor, o lume a aparentelor, unde totul pare sa fie separat. Eu sunt aici, tu esti acolo, marul e dincolo. Fara legatura. In acelasi timp exista si o lume esentiala. Nu contine vreun lucru. Vreun lucru separat.”

-Nu inteleg.

-Totul este alcatuit din atomi, da? Atomii sunt particule. Despre care stiinta descopera acum ca se pot comporta atat ca unde , cat si ca corpusculi.

Asta-i suna lui Annie doar vag cunoscut.

-Gandeste ca particular are un loc, o dimensiune si o durata bine definite. Cum poate fi amandoua? Infinita si finite. Asa ceva e imposibil. Imposibil pentru mintile noastre, deoarece numai mintile noastre gandesc in conceptele noastre. Conceptele noastre se trag din limba sau din experientele noastre. Simturile ne spun ca marul, Shonen si Annie sunt separate. Ceea ce este practic. Este functional. Si pentru ca functioneaza spunem ca-i adevarat. Stiinta lui Newton a fost stiinta lucrurilor separate, a atomilor si moleculelor finite. Acum intelegi?

-Te ascult. Continua.

-Stiinta lui Newton e inca foarte utila. Daca-ti constuiesti o masina sau un cuptor vei vrea stiinta lui Newton. Insa nu e intregul adevar. In viata de zi cu zi nu experimentam intreaga realitate. Deci nu avem o intelegere completa si devenim foarte atasati de lucrurile finite. Dar vreme de 2.500 de ani budismul a spus lumii asteia ceea ce stiinta moderna descopera abia acum. Cum? Fara instrumente special, computer sau laboratoare stiintifice. Prin zazen, multi oameni ajung sa traiasca in propriul lor corp aceasta realitate.

Shonen devenise de-acum exaltat, pasional. Ea nu-l crezuse capabil de asa ceva.

-Muji realitate si separat. Realitatile Shonen, Annie si mar nu sunt nici ele separate. Ca fata si dosul unei panze. Firele sunt aceleasi, doar aspectul este diferit. Dar chiar si cand afla asta, cercetatorul nu este iluminat. De ce? Pentru ca o afla doar cu mintea. Nu o traieste. Nu o afla cu tot corpul, cu fiecare celula. Deci nu e inca liber. Bietul cercetator. Are nevoie de asa de multe instrumente pentru a afla, si tot nu e eliberat. Dar tu poti intelege, Miss Annie. Tu nu ai nevoie de laborator stiintific, doar de rabdare si de sezut, sezut, sezut. Multi oameni au kensho devreme, uneori dupa doar cateva saptamani, dar apoi trebuie sa patrunda in celule.

Annie il ruga pe Shonen sa explice ce este kensho.

-Kensho e prima perceptie a esentei universului, a ta insati, a lui Miss Annie. Prima oara cand te vezi pe tine insati. Pentru unii este o experienta profunda si acestia inteleg imediat tot. Pentru cei mai mult este superficiala, inceputul. Lucrezi la koan-ul muji pana la kensho, apoi te antrenezi cu alte koanuri.