Am fost educata gresit.
Mi s-a spus si aratat ca trebuie sa fiu perfecta la serviciu. Ca trebuie sa dau totul din mine iar consecinta va veni ulterior si va fi buna. Voi fi respectata, apreciata, rasplatita.
Ce poveste frumoasa. Si cati ani am trait in acesta himera!
In capitalismul acesta minunat nu esti respectat daca iti faci treaba bine. Esti vazut ca cel mai bun magar care poate sa care in spate si mai mult. Iar restul omuletilor vor fi fericiti, sub masca lor de natangi care nu se descurca si au nevoie de ajutor. Ei isi traiesc viata pentru ca pleaca odihniti de la serviciu. Locul de munca e acela in care ei merg sa socializeze, savurand cafeluta cumparata de la chioscul din colt si mergand la masa de pranz in grup. Scopul lor prinicpal la prima ora fiind „noi astazi unde mancam?” iar dupa pauza de masa singura lor tinta devine „sa se faca mai repede ora 17”.
Dupa dusul rece trait acum o luna, in care nu am fost decat un X care putea fi mutat de la o firma la alta pentru ca banca sa nu dea mai mult pe tot ce fac, ca apoi firma pentru care prestez ”prostitutia intelectuala” sa castige mai mult pentru tot ce muncesc, uitand sa-mi arunce si mie o firmitura in plus, m-am ingretosat si sictirit. Mi s-a luat de tot de perfectionismul care ma caracteriza. Mi s-a luat de lucrul bine facut. Si-mi dau seama ca solutia nu este schimbarea. Nu mai am 25 de ani sa cred ca dincolo va fi mai bine. Am schimbat destul de multe locuri de munca. Pentru toti am fost un X. Prin urmare, tot ce conteaza este linistea din mintea mea. Problemele de la serviciu nu sunt ale mele, sunt ale lor. Tot ce trebuie sa fac e sa ma implic cat mai putin cu putinta.
Iata obiectivul nr 10. Redu implicarea la serviciu. Nu doar cea emotionala. Si nu mai pleca niciodata de la serviciu cu problemele dupa tine. Nu sunt ale tale si nici ale serilor si weekend-urilor tale.